CURSURI DE CALIFICARE ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE

29.11.2022

Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Satu Mare, beneficiar selectat al GAL Carei, a început desfășurarea cursurilor de calificare pentru meseriile de zidar și manichiurist(ă)-pedichiurist(ă). Cursurile se adresează persoanelor dezavantajate din Carei și sunt organizate în cadrul proiectului ,,Activi pe piața muncii prin măsuri integrate în Municipiul Carei”, prin care sunt acoperite toate costurile aferente. Pe durata programului de formare cursanților li se asigură o masă zilnică, consiliere psihologică, consiliere și îndrumare în vederea încadrării în muncă, iar la absolvirea cursului vor primi un certificat recunoscut pe plan național și internațional și o subvenție.

Proiectul contribuie la implementarea Măsurii 4. Sprijin pentru accesul şi menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor adulte şomere sau inactive şi a persoanelor care au părăsit de timpuriu şcoala, Intervenția I.9 Asistență şi suport pentru integrarea socio-profesională, din Strategia de Dezvoltare Locală Socială a Municipiului Carei, implementată de Asociația Grupul de Acțiune Locală pentru Coeziune Socială Carei. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.