15.12.2021
Vă anunțăm că a fost înregistrată o fișă de proiect în cadrul apelului POCU/GALCAREI/2021/5/6/OS5.1.
Fișa de proiect cu titlul „START pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile din Carei” a fost depusă de către Asociația Asistenților Sociali Profesioniști Prosocial, organizație cu o experiență vastă în implementarea proiectelor de incluziune socială, în parteneriat cu UAT Municipiul Carei. Cei doi parteneri își propun creșterea accesului la servicii socio-medicale și ocupare formală a 300 de persoane de vârsta activă, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, din Zonele Urbane Marginalizate ale municipiului Carei, inclusiv persoane de etnie roma, prin implementarea unor măsuri integrate și prin sensibilizarea a cel puțin 300 de persoane cu privire la aprecierea diversității.
Apelul a fost lansat în vederea implementării Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Carei, M4. SPRIJIN PENTRU ACCESUL ŞI MENŢINEREA PE PIAŢA MUNCII A PERSOANELOR ADULTE ŞOMERE SAU INACTIVE ŞI A PERSOANELOR CARE AU PĂRĂSIT DE TIMPURIU ŞCOALA și M5. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII CENTRELOR COMUNITARE INTEGRATE MEDICO-SOCIALE DE A FURNIZA SERVICII SOCIALE ŞI MEDICALE PERSOANELOR.