BENEFICIAR SELECTAT AL GAL CAREI CAUTĂ EXPERT GRUP ȚINTĂ

22.06.2022

Fundația Noi Orizonturi, beneficiar selectat al GAL Carei, caută un expert grup țintă în vederea angajării pentru perioada iulie 2022-decembrie 2023, în cadrul proiectului „Învățare pentru toți”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cod MySMIS2014+: 152668.

Detalii puteți afla AICI.

ℹ️ Despre proiectul „Învățare pentru toți”

În perioada iunie 2022-decembrie 2023, 180 copii preșcolari și școlari și 105 părinți/tutori vor beneficia de activități de educație remedială adaptate la nevoile copilului care contribuie prevenirea sau reducerea abandonului școlar; școli de vară cu activități nonformale pentru dezvoltarea abilitaților de viață; activități educaționale și de relaționare emoțională în familie (ateliere și/sau festivalul familiei).

Proiectul se desfășoară în cadrul Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității, contribuind la implementarea Măsurii 3. Dezvoltarea de pachete integrate de servicii educaţionale destinate copiilor incluşi în sistemul de învățământ preuniversitar, Intervenţia I.7 Sprijin pentru creșterea accesului și participării la procesul de educație a copiilor școlari și preșcolari din ZUM şi zonele funcționale aferente. Aceasta este implementată de Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială prin proiectul Sprijin pentru Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială în vederea implementării „Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității”, Contract POCU 390/5/1/123740, Axa prioritară: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.