O NOUĂ SESIUNE DE PROMOVARE A EGALITĂȚII DE ȘANSE PE PIAȚA MUNCII

14.10.2022

Marți, 11 octombrie, în cadrul proiectului „Activi pe piața muncii prin măsuri integrate în Municipiul Carei”, a avut loc cea de a doua sesiune de conștientizare și sensibilizare a opiniei publice cu privire la egalitatea de șanse, într-un format inedit pentru locuitorii din Carei.

Activitatea organizată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Filiala Satu Mare, beneficiar selectat al GAL Carei, a urmărit promovarea egalității de șanse și a  nediscriminării în comunitate, inclusiv la nivelul grupului țintă al proiectului menționat, prin prezentarea unui scenariu care să ii ajute pe cei implicați să înțeleagă ce este și ce nu este discriminarea.

Participând la o terapie cu valențe pedagogice și artistice țintite, aproximativ 50 de persoane au urmărit simularea unui interviu de angajare de către actori pregătiți în acest scop, după care au discutat exemplele de discriminare imaginate și au conștientizat ce se poate întâmpla și cum pot reacționa atunci când se confruntă cu astfel de situații.

Evenimentul face parte dintr-o serie de minim 10 sesiuni de conștientizare și sensibilizare a opiniei publice desfășurate în mod participativ, cu implicarea auditoriului. Aceste sesiuni își propun să transmită informații despre egalitatea de șanse și evitarea discriminării și să facă posibilă trăirea la nivel emoțional a sentimentelor de discriminare și încălcare a dreptului la șanse egale, pentru a corecta reacțiile și atitudinile părților implicate în acest fenomen.

Proiectul „Activi pe piața muncii prin măsuri integrate în Municipiul Carei” contribuie la implementarea Măsurii 4. Sprijin pentru accesul şi menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor adulte şomere sau inactive şi a persoanelor care au părăsit de timpuriu şcoala, Intervenția I.9 Asistență şi suport pentru integrarea socio-profesională, din Strategia de Dezvoltare Locală Socială a Municipiului Carei, implementată de Asociația Grupul de Acțiune Locală pentru Coeziune Socială Carei. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.