Sari la conținut

PROVOCĂRI ALE OCUPĂRII PERSOANELOR VULNERABILE DIN CAREI

    29.06.2023

    Ieri, 29 iunie a.c., am discutat despre OCUPAREA PERSOANELOR VULNERABILE DIN CAREI, în cadrul unui FORUM CETĂȚENESC.

    Accesul și menținerea persoanelor vulnerabile pe piața muncii este o temă frecventă de discuție printre specialiști. Considerând că cele mai bune soluții pot fi identificate și puse în aplicare numai cu implicarea directă a beneficiarilor, am discutat cu aceștia despre dificultățile pe care le întâmpină în contextul economic actual. Participanții au devenit mai conștienți de importanța deținerii unui loc de muncă pentru a câștiga stabilitatea financiară și a se putea bucura de beneficii la care nu au acces în lipsa ocupării formale.

    Pentru prezentarea unor exemple de reușită pe piața muncii și creșterea motivării celor vizați, a fost binevenită prezența experților proiectului ”START pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile din Carei”.

    Forumul cetățenesc a fost organizat de GAL Carei în cadrul proiectului Sprijin pentru Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială în vederea implementării ”Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității”, contract POCU 390/5/1/123740.