29.11.2022
În 28 noiembrie a.c. a avut loc ședința de constituire a Grupului de Sprijin pentru Educație (GSE), un grup propus în cadrul proiectului „Învățare pentru toți”, care să lucreze pentru identificarea de probleme, dar și de soluții colective în vederea reducerii riscului de abandon școlar în rândul copiilor de pe teritoriul SDL.
Au participat reprezentanți din partea Poliției de proximitate, Poliției – Serviciul siguranță școlară, Primăriei Carei – DAS și Direcției Învățământ, Parohiei Romano-Catolice, Grădiniței 1, Grădiniței 3, Școlii Gimnaziale nr. 1, Fundației Noi Orizonturi și GAL Carei.
Participanții la GSE au identificat absenteismul ca fiind cea mai importantă barieră. De aceea, și-au propus să îi aducă pe copii în unitățile de învățământ, să identifice situațiile familiale, greutățile întâmpinate, pentru a înțelege motivele reale care conduc la absenteism. S-a agreat formarea unui grup de lucru alcătuit din mediatori, pedagogi și expert educație, care să clarifice tipologiile de probleme existente, în urma monitorizării familiilor din ZUM-uri. Ulterior, se vor pregăti planuri de intervenție specifice, care să faciliteze participarea familiilor la diverse proiecte derulate în comunitate sau să le sprijine pentru a beneficia de servicii oferite de instituțiile abilitate.
Specialiștii au observat că atunci când copiii pornesc cu dezavantaje față de alți copii în ce privește limbajul sau comportamentul, aceste dezavantaje se adâncesc în timp, iar decalajele devin greu de recuperat. Pe de o parte, GSE va identifica și va lucra pentru a îndepărta barierele care împiedică școlarii și preșcolarii să participe la ore, să se implice în procesul de învățare și să progreseze. Pe de altă parte, pentru a sprijini acest proces, au fost cooptați pedagogi de sprijin, având un rol foarte important în recuperarea decalajelor copiilor proveniți din medii defavorizate. Următoarea întâlnire a Grupului de Sprijin pentru Educație va avea loc în luna ianuarie 2023, când se vor prezenta primele concluzii privind tipul de probleme identificate de către grupul de lucru.
Proiectul „Învățare pentru toți” se desfășoară în cadrul Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității, contribuind la implementarea Măsurii 3. Dezvoltarea de pachete integrate de servicii educaţionale destinate copiilor incluşi în sistemul de învățământ preuniversitar, Intervenţia I.7 Sprijin pentru creșterea accesului și participării la procesul de educație a copiilor școlari și preșcolari din ZUM şi zonele funcționale aferente. Strategia este implementată de Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială prin proiectul Sprijin pentru Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială în vederea implementării „Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității”, Contract POCU 390/5/1/123740, Axa prioritară: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.
![](https://www.galcarei.ro/wp-content/uploads/2022/11/image-3.png)