Ședința GSE pentru măsuri de combatere a violenței în școală

25.09.2023

Fenomenul violenței a fost adus în atenția comunității de incidentele regretabile din Liceul Teoretic Carei.

Pentru că astfel de evenimente nedorite nu sunt singulare în Carei și pentru că blamarea și izolarea unui elev agresiv nu rezolvă probleme profunde atât la nivelul celor implicați, cât și la nivel de sistem școlar, transmitem îndemnul de a analiza cauzele și implicațiile problemei, împreună cu toți cei care ar putea sprijini implementarea unor soluții benefice pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru cel care agresează, având în spate un context pe care trebuie să îl cunoaștem și să îl înțelegem, astfel încât demersul nostru să aibă efectele așteptate pe termen lung.

Elevii nu ar trebui să se comporte violent în școală, iar profesorilor nu ar trebui să le fie pusă în pericol integritatea fizică și demnitatea profesională. Credem în șansele de reușită prin acțiuni de prevenție, prin sprijin și prin susținere de durată, nu prin marginalizare, pedeapsă și acuzarea minorului lipsit de responsabilitate legală.

În cadrul „Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității”, prin proiectul „Învățare pentru toți”, implementat de Fundația Noi Orizonturi în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 și prin proiectul „START pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile din Carei” implementat de Asociația Asistenților Sociali Profesioniști ”PROSOCIAL”, în parteneriat cu UAT Municipiul Carei, sunt oferite măsuri concrete de sprijin pentru copii și adulți, însă acestea nu își pot atinge obiectivele în lipsa implicării și cooperării tuturor părților.

Ca parte a demersului nostru, convocăm o ședință a Grupului de Sprijin pentru Educație, pentru a identifica măsuri de prevenire a violenței în școală. Ședința GSE va avea loc vineri, 29 septembrie, începând cu ora 13, la sediul GAL, din strada Progresului, nr. 28.

(sursa imaginii: https://www.medtrng.com/cls/lesson_15_2.htm